Contracte cu Reptilieni

Cu toții am auzit probabil de conspirația potrivit căreia Google, Facebook sau alte mari companii, ne ascultă în orice moment, pentru a afla informații ce pot fi folosite în diverse scopuri. Oare este adevărat? Oare trebuie să ne aruncăm cu toții microfoanele? Chiar dacă asemenea lucruri nu ar fi complet imposibile, trebuie să luăm în considerare și că, până la urma urmei, sunt doar conspirații. Acestea au pornit probabil de la fapte ce păreau evidente și de necontestat publicului larg, însă care de îndată ce au fost studiate mai atent, au putut fi demontate cu ușurință (în afară de cea cu reptilienii ce conduc planeta care sigur este adevărată).

Totuși chiar dacă telefoanele noastre nu sunt ascultate, pur și simplu căutarea unei rețete de sarmale pe internet poate oferi date importante despre tine, ce pot fi folosite de companii pentru a recomanda produse ce te interesează. Sună puțin înfricoșător, dar cu toții am fost de acord cu asta. Știi textul acela imens pe care trebuie să îl accepți atunci când descarci aproape orice aplicație și pe care sigur nu l-ai citit în întregime niciodată? Acel text se numește end-user license agreement, EULA pe scurt. Este ca un fel de contract între utilizator și provider, iar acolo sunt scrise toate angajamentele pe care trebuie să le accepți pentru a folosi aplicația respectivă. Probabil că tot nu l-ai citi, nu-i așa? Dar dacă poți câștiga bani din asta? În 2005, PC Pitstop a adăugat în EULA o clauză ce oferea 1000 de dolari oricărei persoane i-ar fi contactat. A durat 5 luni până ce un cumpărător a citit clauza și și-a revendicat banii.

Sunt multe alte clauze neobișnuite, însă nu toate sunt atât de generoase. Spre exemplu, în 2010, GameStation și-a reînnoit termenii și condițiile site-ului de 1 aprilie. Nimic special până acum, doar că oricine le accepta era de acord să-și vândă sufletul companiei. Peste 7500 de persoane au rămas fără suflet în acea zi.

Așadar, cum putem avea grijă ca sufletul și informațiile noastre să nu fie furate de reptilieni ce încă sunt de părere că pământul este plat? Mai întâi trebuie să înțelegem conceptul de Internet privacy. Acesta este de două tipuri. Primul este non-personally identifiable information (non-PII), adică informații despre noi ce nu pot fi folosite pentru identificare, spre exemplu comportamentul pe un site. Iar cel de-al doilea, personally identifiable information (PII), cum ar fi adresa, vârsta, sexul și așa mai departe. Cel din urmă este mai periculos, pentru că informațiile noastre sunt extraordinar de prețioase și pot fi folosite împotriva noastră.

Deci cum ne putem proteja informațiile? Nu mai folosim internetul? Da, e și asta o soluție. Însă putem fi, pur și simplu, mai precauți: nu ne oferim informațiile decât atunci când este absolut necesar, nu intrăm pe site-uri suspecte și citim clauzele cu care suntem de acord. Poate primim și bani din asta.

Marius Mutu

Membru Departament Educaţional

Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)