Card image cap
Mind reading technology

Mind reading technology

Deseori avem impresia că rețele de socializare ne „urmăresc” fără acordul nostru, că ne invadează intimitatea și ne citesc gândurile. De câte ori nu ți s-a întâmplat să stai pe Instagram sau Facebook și să îți apară o reclamă publicitară la un obiect abia cumpărat sau pus în wishlist-ul unui site de haine? Algoritmul folosit sprijină marketingul și se bazează pe o serie de like-uri, căutări, achiziții și conversații.

Cu cât acest algoritm de recomandare devine mai precis, cu atât avem impresia că suntem ascultați și că viața noastră personală este invadată. Recentele descoperiri în tehnologia brain-computer interface (BCI), care leagă activitatea cognitivă cu un computer, arată că aceste lucruri pot fi reale dacă cercetările avansează.

În ultimul an, cercetătorii au demonstrat că este posibil să traduci activitatea creierului în vorbit sintetic sau text, înregistrând și decodând semnale neuronale ale unei persoane folosind algoritmi avansați de AI (inteligența artificială).

În timp ce această tehnologie promite să ajute acele persoane care suferă de probleme neuronale ce le afectează vorbirea, cercetarea este supervizată îndeaproape și ocazional finanțată de companii precum Facebook, care vor să profite de oportunitățile de marketing.

O deschidere către BCI poate oferi o cale de comunicare revoluţionară între oameni și computer, o linie directă între minte și device.

Cele mai avansate lucrări în acest domeniu au fost realizate la Universitatea din California, San Francisco, acolo unde s-a realizat cu succes traducerea activității neuronale în vorbire. Experimentul a avut ca scop principal înțelegerea legăturii dintre semnalele creierului și dinamica mușchilor feței.

În ultimele două decenii s-au observat reușite în transpunerea semnalelor senzorilor motorii în comenzi ce pot fi compilate precum mișcarea cursorului pe ecran cu ajutorul minții sau utilizarea mâinii robotice. Totuși, activitatea creierului asociată cu alte forme de percepţie precum vorbitul a rămas prea complexă pentru a fi transpusă în comunicarea cu calculatorul.

Există două metode de a conecta creierul cu sistemele externe de calculatoare, cele invazive și cele non-invazive. Acestea sunt folosite la momentul actual în medicină pentru a diagnostica sau vindeca diferite afecțiuni.

Sistemele non-invazive citesc semnele neuronale prin intermediul scalpului folosind EEG (electroencefalograma), metodă folosită pentru depistarea epilepsiei.

Cele invazive implică contactul direct dintre creier și electrozi și sunt folosite pentru a ajuta oamenii care suferă de paralizie să folosească protezele. Contactul direct cu creierul ajută la preluarea întregului proces de gândire, chiar dacă scopul sistemului a fost să preia informație doar de la un număr limitat de neuroni.

Dezvoltarea tehnologiei poate duce în viitor la o extindere în afara medicinei a citirii minții, chiar dacă nu știm încă scopurile folosirii ei.


Renate-Mariä Bräuer
Membru Departamentul Educaţional
Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)

Card image cap
Smartphones as X-Men

Smartphones as X-Men

Cu toții ne-am scăpat telefonul cel puțin o dată. Unii dintre noi au scăpat, poate, doar cu o zgârietură, ceilalți, mai puțin norocoși, au reușit să-l spargă. Indiferent din ce categorie faci parte, știi cu siguranță cât de neplăcut este. Din fericire, avansul tehnologiei și al științei ne vine în ajutor, căci în viitorul apropiat ne așteptăm ca telefoanele pe care le folosim atât de des să se poată „vindeca” singure.

Cum este posibil acest lucru?

Chiar dacă ideea poate suna puțin SF la început, desprinsă din X-Men, aceasta este cât se poate de reală. Și totul a început din greșeală, când, un student, Yu Yanagisawa, a descoperit un polimer ale cărui legături chimice se refac singure după ce se rup. Cercetătorii susțin că marginile rupte se pot atașa la loc, când sunt ținute împreună pentru treizeci de secunde, la temperatura camerei. În câteva ore, sticla ajunge la proprietățile sale inițiale. Chiar dacă au mai existat tentative în această zonă, materialul este singurul care permite trecerea curentului electric și-l face, astfel, potrivit pentru fabricarea ecranelor de telefon sau a altor obiecte fragile din sticlă. Următorul pas este realizarea unor experimente pe acest polimer pentru a-i îmbunătăți proprietățile. De exemplu, aceștia încearcă să testeze materialul în condiții cât mai aspre, precum umiditatea ridicată. Conform American Chemical Society, Wang Chao, un coordonator al proiectului, spune că apa poate schimba proprietățile mecanice ale polimerului și astfel, ruina întregul proces. Așadar, încă se lucrează la pregătirea sticlei pentru folosirea sa în orice mediu.

Ce impact are descoperirea?

Deși este la început de drum, această descoperire poate avea un impact uriaș pe termen lung. Ea ar reduce cu mult consumerismul și risipa din ziua de azi. Așadar, dacă ți se sparge telefonul, în loc să fii nerăbdător să-l schimbi, poți doar să aștepți câteva ore și va fi „ca nou”. Se preconizează că din ce în ce mai multe device-uri vor deveni „self-healing” și vor avea o performanță superioară celor deja existente.

Ce părere au marile companii despre acest fapt?

Cu toate că părerea generală este că nu materialele mai rezistente reprezintă cheia, ci cele care se „vindecă singure”, apare o întrebare majoră. Deși pare o perspectivă atractivă, cât de încântate sunt mariile companii producătoare, precum Apple și Samsung de această idee? Răspunsul este că, atunci când scoți anual câte un nou model de smartphone, nu este rentabil să existe pe piață niște modele ale căror ecrane se pot repara singure. Pe scurt, materializarea acestei idei poate afecta major vânzările companiilor producătoare.

Deși este un concept foarte atractiv, mulți oameni i-ar oferi o șansă numai după ce ideea ar deveni mai populară în rândul utilizatorilor. Tot ce rămâne de văzut este direcția în care se va îndrepta acest proiect.

Elena Panțuru
Membru Departamentul Educaţional
Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)

Card image jos
The living tech
we need to
support human life
on other planets

The living tech we need to support human life on other planets

Fiind adesea înconjurați de scenarii sumbre, precum al III-lea Război Mondial, explozii solare, schimbarea magnetismului polilor și multe altele, s-a pus de multe ori problema dacă existența umană ar fi posibilă pe alte planete. NASA și-a setat ambițiosul scop de a trimite oameni pe Marte până în anul 2035. Iar planul lor nu se oprește aici. Ei își doresc să poată crea o viață acolo pentru acești oameni, oferindu-le șansa să trăiască în siguranță, să muncească și să învețe pentru o perioadă îndelungată de timp. „Suntem pionieri în spațiu pentru a descoperi viața, a identifica resurse, a încuraja creșterea economică, a inspira și a educa, a ne proteja de amenințările spațiale și a lăsa un viitor mai bun pentru următoarea generație. Acest obiectiv este concretizat în ideea unei călătorii umane și robotizate pe Marte.”- așa se deschide un documentul intitulat „NASA’s Journey to Mars: Pioneering Next Steps in Space Exploration” publicat de NASA în care își explică strategia. Persoanele care vor ajunge să locuiască acolo, nu vor putea fi controlate, verificate și îngrijite la fel cum se întâmplă cu cele de pe stațiile spațiale. Acestea vor trebui să fie autonome. Și, în mod evident, locuind acolo, vor avea nevoie de foarte multe lucruri de care deja beneficiază aici, pe Terra, precum: oxigen, protecție împotriva radiațiilor, căldură, electricitate, locuințe, medicamente, transport. Să nu uităm că vor trebui să se descurce doar cu o treime din gravitația existentă aici. Ca o continuare, una dintre cele mai întâlnite probleme care îngreunează „colonizarea spațiului” este incapacitatea de transport a masei utile de pe Pământ pe orbită, atât din cauza faptului că este costisitor, cât și dificil de depozitat. Pe lângă acest fapt, se pune și problema exactității deoarece este inacceptabil să uiți ceva și trebuie să fii pregătit cât mai bine cu putință.

Soluția?

Lynn Rothschild, astrobiolog și biolog sintetic afirmă că soluția este viața, cea care stă la baza rezolvării problemei de mai sus. Începând să privim viața ca pe o tehnologie, putem copia anumite procese pentru care avem cunoștințele necesare de a „proiecta” biologia. Toate lucrurile care ne înconjoară: oameni, animale, plante, au început ca niște simple celule, crescând și dezvoltându-se ulterior. Oamenii au folosit organisme pentru a crea biomateriale necesare pe o perioadă nedeterminată. Acest lucru trebuie făcut și acum, deoarece nu putem lua arbori sau animale pe Marte.

Ce putem face în schimb? Să ne folosim de anumite proprietăți și să creăm direct în spațiu lemnul, lâna, pânza de păianjen și așa mai departe. Acest lucru se poate realiza cu ajutorul unor bacterii numite Baccilus subtilis, bacterii extrem de rezistente și care pot supraviețui în spațiu. În sporii acestora putem implanta celulele de care avem nevoie.

O altă alternativă, de data aceasta pentru locuințe, o reprezintă miceliul ciupercilor. Acesta crește pe orice tip de teren și devine suficient de rezistent pentru a construi adăposturi pentru oameni.

De asemenea, planeta va avea nevoie și de metal pentru circuite și construcții. Particulele de metal pot fi implantate în miceliul acelor ciuperci și, cu ajutorul unei imprimante cu plasmă (plasma printer), pot fi multiplicate în cantitatea necesară.

Este greșit să te joci cu natura?

De ce să nu creăm un organism care poate face lucruri pe care niciun altul nu le poate face? De ce să nu luăm câteva abilități ale organismelor care pot trăi în condiții extreme și să le implantăm în altele? Este o idee bună să ne jucăm cu natura?

Adevărul este că deja se întâmplă acest lucru de peste 10,000 de ani sau chiar mai mulți, iar consecințele acțiunilor pot fi benefice pentru viața pe Pământ și în afara lui. Poate este un risc pe care trebuie să ni-l asumăm.

Elena Panțuru
Membru Departamentul Educaţional
Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)

Card image jos

Tu citeşti termenii
şi condiţiile?

Tu citeşti termenii şi condiţiile?

Internetul face parte din viaţa de zi cu zi a fiecăruia dintre noi, fie că socializăm, facem un proiect, urmărim un serial sau ascultăm muzică. Ei bine, de aici înţelegem că internetul este unul dintre prietenii noştri cei mai buni, dar de multe ori ne-a fost confirmat că nu ar trebui să avem aşa multă încredere în el.

De ce?

De cele mai multe ori, când deschidem televizorul sau dăm scroll pe facebook vedem o ştire care ne îngrozeşte, o ştire despre un furt de identitate, un abuz, un atac cibernetic, o hărţuire sau în cel mai urât scenariu, o crimă, toate acestea fiind efecte ale expunerii pe internet.

Cum se ajunge la astfel de situaţii?

În ceea ce priveşte furtul de identitate, acesta este un tip de fraudă care implică obţinerea anumitor avantaje prin a pretinde a fi altcineva. Este foarte important să avem grijă cu fotografiile pe care le facem documentelor personale sau cardurilor de debit întrucât acestea rămân în conversaţiile noastre. Astfel, în cazul în care cineva ne fură identitatea, putem risca să ne lipsească mulţi bani din cont sau să fie făcute achiziţii şi împrumuturi pe numele nostru. Mai mult, cineva se poate folosi de fotografiile de pe reţelele noastre de socializare pentru a-şi deschide o pagină de facebook sau instagram care ar putea figura sub alt nume, iar acesta este unul dintre cele mai simple furturi de identitate despre care auzim foarte des.

Hărţuirile şi abuzurile sunt, din păcate, frecvente în ziua de astăzi şi reprezintă traume extraordinar de mari. Hărţuirea pe internet sau cyberbullying-ul este un abuz psihologic ce afectează persoane de toate vârstele. El presupune mesaje şi comentarii ofensatoare şi jignitoare la adresa acestora, comentariile fiind foarte uşor de vizualizat de către oricine şi fiind greu de îndepărtat din mediul online.

Atacurile cibernetice reprezintă un efect al expunerii pe internet despre care, atunci când auzim, ne gândim că doar marile corporaţii ar avea de suferit din cauza lor, însă nu este aşa. Navigarea pe diferite site-uri neprotejate sau acceptul termenilor şi condiţiilor, pe care „nimeni nu le citeşte niciodată”, pot duce la infectarea calculatorului cu anumiţi viruşi. Un exemplu foarte cunoscut îl constituie programele malware ce se prezintă sub mai multe forme: viermii şi troienii, soft-uri ce pretind a fi iniţial un program util, însă după instalare afectează modul de lucru al calculatorului şi fură informaţii, spywares, soft-uri care culeg informaţii fără ca utilizatorul să ştie, adwares, soft-uri care afişează reclame pe un calculator.

Cum putem transforma internetul într-un loc mai sigur?

Este de la sine înţeles că nu internetul este responsabil pentru ceea ce se întâmplă în ziua de astăzi, ci oamenii care îl folosesc, însă accesul la internet nu poate fi limitat întrucât este un drept al fiecăruia. Mai mult, nu putem fi niciodată siguri de adevărata identitate a prietenilor de pe Facebook sau de cea a urmăritorilor de pe Instagram, însă o idee bună ar fi să dăm mereu acceptul doar persoanelor pe care le cunoaştem. Cert este că nu există o soluţie unică să acopere toate problemele, ci fiecare problemă are soluţia ei proprie.

Există multe campanii, precum „Safer internet day”, ce au ca scop informarea publicului, deoarece un public mai informat este unul mai responsabil. Un alt scop ar fi încurajarea comunicării dintre părinţi şi copii sau copii şi profesori întrucât victimele infracţiunilor comise în mediul online sunt, cel mai adesea, copiii. Atunci când navigăm pe diferite site-uri sau instalăm anumite aplicaţii trebuie să citim mereu cu ce „suntem de acord” sau riscăm ca, atât datele noastre din calculator, cât şi calculatorul, să fie în pericol. Mai mult, trebuie să ignorăm orice anunţ care ne informează în legătură cu un premiu pe care l-am câştigat. Furtul de identitate, hărţuirile și abuzurile pot fi raportate pe orice site de socializare, alături de conţinutul inadecvat, iar persoanei i se va închide contul pe acel site. Totuşi, în astfel de cazuri nu trebuie să ne limităm doar la atât, ci trebuie apelat cât mai curând la poliţie.

Într-un final, nu trebuie să aşteptăm vreo aplicaţie miraculoasă care să ne protejeze de toate pericolele de pe internet, ci trebuie să ne protejăm atât pe noi, cât şi pe cei din jurul nostru cât putem de mult, fiind pe zi ce trece cât mai informaţi.

Elena-Alexandra Duduţă
Membru Departamentul Educaţional
Sindicatul Studenților din Cibernetică (SiSC)